Actualitati si perspective psihofarmacologice in tratamentul depresiilor rezistente
13.01.2003, 22:58
M.D. Gheorghe*, Corina Tudor, Anca Dragan, R. Ciurea, I. Isacu
Actualmente, este acceptata ideea ca 29-46% dintre pacientii depresivi sunt nonresponsivi la tratamentul antidepresiv, chiar si in situatiile unor doze adecvate si pe o perioada de timp suficienta (1)... Dupa aceeasi autori, fenomenul de rezistenta
se declara dupa administrarea unui tratament antidepresiv sustinut si continuu
in doze standard, timp de 6 saptamani. Fenomenul de rezistenta trebuie insa diferentiat
de cel de intoleranta, care reflecta incapacitatea pacientului de a continua tratamentul
farmacologic in dozele optime, din cauza aparitiei efectelor secundare, si mai
ales nu trebuie confundat cu tratamentul inadecvat al depresiei, aspectul poate
cel mai comun in practica (2).
Din punct de vedere medical, dar si social, acest lucru are o semnificatie deosebita,
daca de ex. ne raportam la datele statistice din SUA, unde prevalenta depresiei
majore este de 2,6-5,5% la barbati si 6,0-11,8% la femei (3). Nu este de minimalizat
nici observatia, conform careia 18,9% dintre pacientii geriatrici depresivi tratati
au fenomene de rezistenta farmacologica (4). Aceste date ar semnifica ca cca 3,5
milioane de pacienti americani au manifestarile unei depresii rezistente terapeutic,
ceea ce are implicatii majore asupra sanatatii publice. In acest context, si nu
numai, s-a propus adoptarea a 4 principii de baza in abordarea terapeutica a depresiei
(5):
1) doze adecvate de antidepresive;
2) durata adecvata de administrare;
3) raspuns farmacologic adecvat;
4) complianta terapeutica.
Intoleranta farmacologica este una din cauzele suspendarii tratamentului si acest
fapt poate fi corelat cu neinformarea pacientilor, in legatura cu probabila aparitie
a unor efecte secundare.
O alta categorie de pacienti este a celor la care exista un raspuns terapeutic
lent (slow responders), chiar daca dozele de antidepresive sunt adecvate (6, 7).
Oricum, validarea nivelului de responsivitate terapeutica trebuie realizat profesional
prin examinari clinice repetate si aplicarea secventiala a unor teste psihologice
specifice: HAM-D, MADRS, BDI (Beck Depression Inventory), IDS (Inventory for Depressive
Symptomatology).
Toate studiile au evidentiat asocierea intre o buna complianta terapeutica si
raspunsul pozitiv la tratament (8). De asemenea, un rol important revine nivelului
cognitiv al pacientului (9).
In ansamblu, evaluarea unui caz cu depresie rezistenta presupune:
1. Anamneza
- evaluarea simptomatologiei;
- comorbiditati psihiatrice;
- conditii medicale asociate;
- asocieri farmacologice (psihotrope, nonpsihotrope, abuz de substante);
- tratamente andidepresive anterioare.
2. Examenul statusului mental
3. Examenul obiectiv somatic/neurologic
4. Examene de laborator.
Formele de depresie mai dificil de diagnosticat (distimia, depresia atipica, depresia
bipolara sau psihotica) pot contribui la dezvoltarea fenomenului de rezistenta.
De asemenea, unele comorbiditati psihiatrice (tulburarile de personalitate, tulburarile
de anxietate/panica, abuzul de substante) pot favoriza dezvoltarea rezistentei
la antidepresive. O serie de conditii medicale asociate (endocrine, neurodegenerative,
infectioase, colagenoze, hematolo-gice) pot predispune la rezistenta.
Managementul terapeutic al depresiei rezistente presupune parcurgerea unor etape
obligatorii, care se constituie in veritabile strategii psihofarmacologice si
in cadrul carora conceptul de "personalizare farmacologica" este esential.
Acest demers presupune urmatorii pasi:
1. Optimizarea este o strategie simplista, bazata pe cresterea dozelor de antidepresiv
si monitorizarea duratei de tratament.
2. Substitutia presupune trecerea la o alta clasa de antidepresive (10) sau schimbarea
unui antidepresiv cu un altul din aceeasi clasa, de ex., un ISRS (inhibitor selectiv
al recaptarii serotoninei) ineficace cu un altul (11, 12).
3. Asocierea intre mai multe substante, care actioneaza sinergic pe principalele
simptome ale depresiei, dar cu evitarea polipragmaziei. Aceasta etapa presupune:
- potentarea, in scopul cresterii eficacitatii clinice (de ex., asocierea a 2
substante antidepresive);
- accelerarea, in scopul facilitarii instalarii efectului terapeutic;
- stabilizarea necesara, pentru prevenirea "virajului farmacologic"
(de ex., administrarea de timostabilizatori).
Pentru realizarea concreta a acestei etape sunt utilizate: mijloace farmacologice
standard, alte substante utilizate in depresia rezistenta si noi posibilitati
psihofarmacologice.
Mijloace farmacologice standard
a. Carbonatul de litiu are capacitatea de a creste activitatea 5-HT-ergica presinaptica,
inclusiv a receptorilor 5-HT postsinaptici, sensibilizati de administrarea indelungata
a antidepresivelor triciclice (ADT), ceea ce are ca rezultat o crestere globala
a eficacitatii clinice. Efectul de potentare indus de litiu se obtine la o valoare
a litemiei de minimum 0,50 mEq/L (13, 14), iar asocierea litiului cu antidepresivele
(de ex., ADT, ISRS) este des utilizata, fiind recomandata o perioada de 3-4 saptamani
pentru obtinerea efectului scontat.
b. Triiodotironina (T3) este administrata, avand la baza ideea ca efectele acesteia
sunt mediate de receptorii beta-adrenergici, care sunt implicati in obtinerea
actiunii antidepresive. Datele actuale privind eficacitatea T3 in potentarea efectului
antidepresiv sunt limitate sau au la baza rezultate variabile (15). Doza eficace
de T3 este de 25-50 mg/zi, timp de 3-4 saptamani, dar cu prudenta la pacientii
cardiovasculari sau cu osteoporoza (16).
c. ISRS + antidepresive heterociclice reprezinta o asociere, care argumenteaza
eficacitatea clinica prin sti-mularea inhibitiei 5-HT (de ex., fluoxetina) si
a NA (de ex., venlafaxina). Alte asocieri, ca de ex. fluoxetina + desipramina
sau ISRS + bupropion, au mai mult efect de accelerare decat de potentare. O asociere
posibil interesanta este cea "cronologica" dintre primul ISRS administrat
cu primul ADT administrat, insa cu monitorizarea obligatorie a dozelor, din cauza
interactiunilor farmacocinetice. Asocierea ISRS + IMAO este interzisa, din cauza
riscului de aparitie a sindromului serotoninergic.
d. Antagonisti de receptori 5-HT1A. Tratamentul de lunga durata cu ISRS si IMAO
determina o desensibilizare a autoreceptorilor presinaptici 5-HT1A. Inhibitia
acestor receptori coincide cu o augmentare a transmisiei 5-HT-ergice, ceea ce
este echivalent cu actiunea majoritatii antidepresivelor (17). Acest efect devine
si mai evident la administrarea concomitenta a unui ISRS cu un anatgonist de receptori
5-HT1A. Aceste considerente stau la baza asocierii ISRS (paroxetina, fluoxetina,
sertralina) + pindolol (18). Beneficiile aceste asocieri (potentare/accele-rare)
sunt net superioare efectelor secundare (iritabilitate, insomnie), dar trebuie
sa se tina seama de unele contraindicatii majore ale administrarii pindolului
(afectiunile bronhospastice, diabetul zaharat, insuficienta cardiaca si tulburarile
de conducere).
e. Neurolepticele sunt utilizate la 65-80% din pacientii cu depresie psihotica
(19). Acestea au capacitatea de a controla eficient agitatia psihomotorie, dar
au dezavantajul unor efecte secundare, care scad complianta terapeutica. Asocierea
neuroleptic + antidepresiv, pe o durata de 4 saptamani, s-a dovedit a fi superioara
monoterapiei. Actualmente, sunt evaluate si substantele antipsihotice atipice,
iar asocierea lor cu ISRS (de ex., olanzapina + fluoxetina) s-a dovedit superioara
in tratamentul depresiei rezistente (20).
f. Buspirona este un agonist al receptorilor 5-HT1A postsinaptici (21), ceea ce
explica actiunea ei antidepresiva (17), motiv pentru care are reputatia unui agent
de potentare.
Alte substante utilizate in tratamentul depresiei rezistente
a. Anticonvulsivantele (timostabilizatorii): valproatul de sodiu (Orfiril), carbamazepina
(Timonil).
b. Hormonii estrogeni (modulatori selectivi ai receptorilor estrogenici, de ex.,
raloxifenul).
c. Antagonisti ai receptorilor a2-adrenergici (de ex., yohimbina)
d. Antagonisti ai receptorilor D2 (de ex., pergolid, bromocriptina).
e. Inhibitori ai enzimei de conversie (de ex., captopril).
f. Precursori ai 5-HT (de ex., triptofan, 5-hidro-xitriptofan).
g. Asocierea IMAO +ADT.
Noi posibilitati psihofarmacologice (potentare/asociere) in depresia rezistenta
a. Tiroxina (T4) are rol de potentare.
b. Anticonvulsivantele noi (lamotrigina, gabapentina, topiramatul) au rol stabilizator.
c. Inositolul are rol de potentare.
d. Tramadolul (analgezic de sinteza cu actiune centrala pe receptorii m opoizi,
blocant al receptorilor NA si 5-HT si stimulant al eliberarii de 5-HT) are rol
de potentare.
e. Antiglucocorticoizii (de ex., ketoconazolul) are rol de anulare a hiperactivitatii
axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale.
f. RIMA (moclobemid + ISRS).
g. Antagonisti ai substantei P
*
Cu toate dificultatile de abordare terapeutica eficienta, totusi, cunostintele
actuale privind bazele neurobiologice ale nonresponderilor la antidepresive au
avansat permanent. Spre exemplu, in prezent, este cunoscut faptul ca pacientii
nonresponderi la antidepresive sau terapie electroconvulsivanta au o hipercortizolemie
mult mai persis-tenta decat responderii. De asemenea, trebuie retinut si faptul
ca pacientii cu depresie majora raspund variabil ca timp la tratament antidepresiv
si ca, de altfel, numai 40-50% dintre acestia sunt responderi dupa 4-6 saptamani
de administrare (6). Dar, acest lucru se coreleaza cu numarul episoadelor depresive
anterioare, varsta pacientului, existenta comorbiditatilor psihiatrice/somatice
si - nu in ulti-mul rand - cu "onset of action" specific fiecarei clase
de antidepresive.
_______________
Bibliografie
1. Fava M, Davidson KG - Definition and epidermiology of treatment-resistant
depression. In: Hornig-Rohan M, Amsterdam JD (eds). Treatment-ResistantDepression,
Philadelphia WB Saunders Co, 1996, 179-200.
2. Keller MB, Lavori PW si colab - Low levels and lack of pedictors of somatotherapy
and psychoterapy received by depressed patients. Arch Gen Psychiatry, 1996,
43:458-466.
3. Lehtinen V, Joukamaa M - Epidemiology of depression. Prevalence risk factors
and treatment situation, Acta Psychiat Scand, 1994, 377:7-10
4. Little JT, Reynolds CF si colab. - How common in resistance to treatment
in recurrent nonpsychotic geriatric depression? Am J Psychiatry, 1998, 155:
1035-1038.
5. Berman RM, Narasimhan M, Charney DS - Treatment-refractory depression: Definitions
and characteristics. Depression and Anxiety, 1997, 5:154-164.
6. Thase ME, Rush AJ - Treatment-resistent depression. In: Bloom FE, Kupfer
DJ (eds), Psychopharmacology: The Fourth Generation of Progress. New York, Raven
Press, 1995, 1081-1097.
7. Thase ME, Howland RH, Friedman SE - Treating Antidepressant Nonresponders
With Augumentation Strategies: An Overview, J Clin Psichiatry, 1998, 59 (suppl.5):
5-12.
8. Horwitz R, Horwitz S - Adherence to treatment and healt outcome. Arch Intern
Med, 1993, 153:1863-1868.
9. Basco MR, Rush AJ - Compliance with pharmacotherapy in mood disorders. Psychiatr
Annals, 1995, 269-270, 276-279.
10. Amsterdam JD, Hornig-Rohan M - Treatment algorithms in Treatment resistent
depression. In: Horing-Rohan M, Amsterdam JD (eds) Treatment-Resistant Depression,
Philadelphia, WB Sauders Co; 1996:371-386.
11. Brown W, Harrison W - Are patients who are intoletant it one SSRI intolerant
to another? Psychopharm Bull, 1992, 28:253-256.
12. Joffe R, Levitt A si colab. - Response to an open trial of second SSRI in
major depression J Clin Psychiatry, 1996, 5-7:114-115.
13. Stein G, Berndt M - Lithium augumentation therapy in tricyclic - resistant
depression.A controlled trial using lithium in low and normal doses. Br J Psychiatry,
1993, 162;634-640.
14. Katona Cle, Abou-Saleh si colab. - Placebo-controlled trial of lithium augumentation
of fluoxetine and lofepramine. Br J Psychiatry, 1995, 166:80-86.
15. Aronson R, Offman H si colab. - Triodothyronine augumentation in the treatment
of refractory drepression. Arch Gen Psychiatry, 1996, 53:842-848.
16. Michaelson D, Stratakis C si colab. - Bone mineral density in women with
depression. N Engl J Med, 1996, 335:1176-1181.
17. Blier P, De Montigny C - Current advances and Trends in the Treatment of
depression. Trends Pharmacol Sci, 1994, 15: 220-226.
18. Artigas F, Perez V, Alvarez E - Pindolol induces a rapid improveme of depressed
patients treated with SSRI. Arch Gen Psychiatry, 1994, 51;248-251.
19. Nelson JC - The use of antipsychotic drugs in the treatment depression.
In: Zohar J, Belmaker RH (eds), Treating Resistance Depression, New York: PMA
Publisching, 1987, 54:338-342.
20. Shelton R, Tollefson G si colab. - The study of Olanzapine plus Fluoxetine
in treatment -resistent major depressive disorder without psychotic features,
1998.
21. Eison AS, Temple DS - Buspirone: review of its pharmacology and current
persoectives on its mechanism of action. Amer J Med, 1986,
EMCB
https://arhiva.emcb.ro/article.php?story=20030113225851000