Carmen Tereanu*
Conferintele si alte forme de comunicare verbala, inclusiv stirile radio/TV,
au un rol important, desigur, însa articolele scrise au una din cele mai
mari audiente, permitând - în plus - si arhivarea mesajului. Din
aceasta cauza, un articol bine scris, nu numai ca are mai multe sanse de a fi
publicat, ci si mai multe sanse de a putea fi citit pâna la capat.
Inainte de a scrie un articol
Când avem intentia sa scriem un articol, trebuie sa ne asiguram ca stim
exact cine este publicul caruia ne adresam. Acesta poate fi compus din persoane,
care nu au nici o legatura cu domeniul medical, din medici de medicina generala,
din profesionisti cu o specialitate medicala diferita sau identica cu a noastra,
din experti sau persoane supraspecializate în domeniul nostru. Una din
cele mai frecvente greseli pe care le putem comite este sa nu stim nimic despre
cititorul articolului nostru. De multe ori, specialistii scriu pentru medicii
de medicina generala într-un mod complet inaccesibil acestora...
Nu trebuie sa ne apucam de scris fara sa citim mai întâi Instructiunile
pentru autori ale revistei pe care o vizam. Un articol propus spre publicare
unei anumite reviste, dar care a fost redactat dupa regulile impuse de alta
revista, poate avea mai putine sanse de a fi publicat, aceast lucru putând
sugera ca articolul a fost respins anterior. Este bine ca, dupa scrierea fiecarei
parti din articol, sa recitim instructiunile si sa verificam daca le-am respectat.
Stilul abordat în scrierea unui articol
Simplitatea, claritatea si concizia sunt atuuri ale oricarui articol medical.
Acesta este, înainte de toate, o lucrare stiintifica, nu o opera literara…Trebuie
sa folosim propozitii scurte si expresii cât mai simple, deoarece întotdeauna
ceea ce este simplu spus este si mult mai usor de citit. Scopul nu este de a
impresiona, ci de a informa, iar cititorul trebuie sa poata înainta cu
lectura, nu sa fie tinut pe loc. De vreme ce acesta s-a decis sa citeasca articolul,
el vrea sa înteleaga imediat despre ce este vorba, prin urmare, tot ceea
ce stânjeneste întelegerea rapida este nepotrivit.
Trebuie acordata mare atentie pentru corectitudinea gramaticala, deoarece greselile
de acest gen, nu numai ca distrag atentia cititorului de la continut, dar ne
submineaza foarte mult credibilitatea. De asemenea, este recomandabil sa evitam
jargonul si frazele, care îndeparteaza cititorul de pacient ca persoana
(de exemplu, atunci când ne referim la pacientii cu diabet, este bine
sa evitam sa folosim cuvântul ,,diabeticii").
Abrevierile trebuie folosite numai atunci când consi-deram ca ele îl
ajuta pe cititor sa înainteze cu lectura. Asadar, este bine sa încercam
sa rezistam tentatiei de a le folosi doar pentru faptul ca astfel este mai comod
pentru noi, ca autori. Abrevierile trebuie definite la prima folosire si trebuie
pastrata o consistenta în folosirea lor. În plus, trebuie sa ne
asiguram ca am luat cunostinta de regulile stabilite de publicatia careia ne
adresam pentru abrevierile care se folosesc de obicei.
Principalele sectiuni ale unui articol medical sunt urmatoarele: Titlu, Rezumat,
Introducere, Metode, Rezultate, Discutii. De altfel, aceasta este si ordinea
succesiunii lor. În momentul când redactam articolul, pentru a ne
usura munca, putem sa nu respectam aceasta ordine. De la bun început,
este foarte important sa avem tot timpul în minte concluziile, pentru
ca ele ne ajuta sa nu ne îndepartam de ceea ce ne-am propus. Putem scrie
Introducerea, dupa ce ne-am gândit la un Titlu si am scris sectiunea Metode
si sectiunea Rezultate (inclusiv tabelele). Apoi putem scrie sectiunea Discutii.
Desi în articolul tiparit apare, la început, rezumatul se scrie
ultimul.
Titlul
Foarte putini autori realizeaza cât de mult au de câstigat de pe
urma timpului acordat scrierii acestei parti vitale a creatiei lor. Titlul este
primul lucru pe care îl citeste editorul, atunci când manuscrisul
ajunge pe biroul sau; este si primul, care ajunge sub ochii cititorului, când
acesta consulta continutul unei reviste. Prin urmare, un titlul trebuie sa contina
cuvinte cât mai putine, care sa descrie cât mai adecvat continutul.
În general, acesta trebuie sa nu depaseasca 10-15 cuvinte. Un titlu scurt
are mai multe avantaje. Acesta este mai incitant, de obicei este mai clar si
ocupa mai putin spatiu, fiind - inevitabil - preferat de editori. Titlul trebuie
sa precizeze daca studiul a fost efectuat pe animale sau pe subiecti umani si,
daca este posibil, sa nu contina alte abrevieri decât cele larg raspândite
(HIV; ADN etc.).
Metodele
Aceasta sectiune este extrem de importanta, deoarece ea oglindeste validitatea
studiului. Din aceasta cauza, nu este de mirare faptul ca aceasta sectiune este
cea mai vulnerabila la cercetarea atenta venita din partea celor care analizeaza
studiul sau a criticilor, fiind - totodata - si cea mai frecventa cauza de refuz
al publicarii unui articol. În cca 2 pagini scrise la 2 rânduri,
recurgând eventual la subtitluri (Design, Eligibilitate, Randomizare etc.),
autorul trebuie sa furnizeze suficiente informatii despre cum a fost proiectat
si condus studiul si cum au fost analizate datele, în asa fel, încât
o persoana cu pregatire în domeniu sa poata repeta studiul. Aici, se descriu:
- populatia studiata (ce stadii de boala au fost excluse si modul în care
au fost definite si diagnosticate, de ex.);
- evaluarea expunerii;
- evaluarea rezultatelor (tratarea separata a aspectelor legate de adecvare,
sensibilitate, specificitate, reproductibilitate, acuratete cresc foarte mult
credibilitatea studiului descris);
- modalitatea de culegere a datelor;
- analiza statistica (ipoteza care a fost testata, puterea testului, tipul de
computer si versiunea software).
În ceea ce priveste metodele de masurare, daca ele sunt arhicunoscute,
este de ajuns sa fie doar mentionate si sa facem referire la textul standard,
unde au fost descrise; în schimb, daca am folosit un instrument mai putin
cunoscut de ceilalti, acesta trebuie descris, mentionând inclusiv numele,
tipul si producatorul.
În fine, trebuie sa folosim în exprimare timpul perfect compus si
sa evitam diateza pasiva (de ex., este bine sa spunem "am masurat parametrul
X folosind metoda Y" si nu "parametrul X a fost masurat folosind metoda
Y"). Multi cercetatori se straduiesc din rasputeri sa foloseasca diateza
pasiva, plecând de la premisa ca este mai obiectiva si ca neutralizeaza,
într-un fel, blamul sau credibilitatea rezultatelor. Ceea ce le scapa
însa din vedere este faptul ca diateza pasiva este, în acelasi timp,
mult mai plictisitoare si mai putin informativa pentru cititor decât diateza
activa.
Tabelele
Folosirea tabelelor este preferabila textului, tabelele având multiple
avantaje. Ele prezinta informatia sub o forma vizuala accesibila si, dupa cum
este cazul, descriu amanuntit sau, dimpotriva, rezuma informatia din text. Cu
ajutorul lor, putem aseza informatia într-un singur loc, la care putem
face o trimitere a cititorului (este bine însa ca trimiterea la un anumit
tabel sa fie facuta doar o singura data în text). Tabelele usureaza compararea
informatiilor si permit clarificarea relatiei dintre unele categorii de date.
Textul nu trebuie sa reia integral datele prezentate în tabel, ci doar
pe cele esentiale.
Titlul tabelului. Întrucât tabelul trebuie sa poata fi înteles
ca atare, titlul trebuie sa îl descrie ca pe o structura de-sine-statatoare.
Acesta trebuie formulat cât se poate de precis si cât mai la obiect,
fiind preferabil sa nu citam în titlu o nota de subsol.
Capetele de tabel. Capetele de coloana trebuie sa spuna cititorului ce reprezinta
datele/informatiile din fiecare coloana. Ele trebuie sa fie organizate de asa
maniera, încât sa nu mai fie nevoie sa fie repetate si ordonate,
pentru ca tabelul sa poata fi citit logic, de la stânga la dreapta si
de sus în jos. Când numarul de coloane este superior sau dublu fata
de numarul de linii, este recomandabil sa inversam liniile si coloanele. Când
capetele de tabel sunt prea încarcate, putem folosi abrevieri, pe care
le vom explica într-o nota de subsol.
Corpul tabelului. Informatia din stânga, reflecta, în general, principiul
de organizare a tabelului. Corpul nu trebuie sa contina decât numere sau
semne simple ( de ex. ,,+" sau ,,-"). Când avem prea multe valori
de ,,0", trebuie sa excludem parametrul respectiv, precizând eventual
acest lucru într-o nota de subsol.
Notele de subsol. Contin informatia care nu a putut fi inclusa în tabel,
dar este relevanta pentru ideea principala. Uneori, notele de subsol pot chiar
sa reproduca o parte din text, daca vrem sa furnizam detalii cu privire la metodele
experimentale, de exemplu.
Atunci când recurgem la tabele, trebuie sa evitam unele ,,capcane",
precum: tabele prea scurte sau, dimpotriva, prea complexe din punct de vedere
vizual si deci confuze; tabele cu titlu prea lung ori prea scurt sau cu titlu
care nu reflecta continutul sau ideea principala; tabele care contin date eronate,
informatii inutile sau informatii care se repeta.
Prin urmare, un tabel corect alcatuit, trebuie sa fie usor de înteles
ca atare, fara alte explicatii, si sa reflecte titlul. El trebuie sa fie clar
din punct de vedere vizual, organizat, non-repetitiv, sa aiba consistenta interna
si consistenta cu ideile din text.
Graficele si figurile
În general, graficele si figurile fac ca articolul sa fie mai atractiv,
însa trebuie sa avem în vedere faptul ca aceeasi informatie nu trebuie
sa apara în articol si sub forma de tabel si sub forma de grafic. Desigur,
trebuie sa alegem tipul de grafic cel mai potrivit, în raport cu informatia
pe care vrem sa o furnizam. De exemplu, putem folosi:
- diagrama prin benzi (dreptunghiuri cu latura mare orizontala), pentru a indica
marimea diferitelor elemente sau grupuri de elemente studiate;
- diagrama prin coloane (dreptunghiuri cu latura mare verticala), pentru a indica
dinamica unui fenomen, atunci când se au în vedere doar câteva
din datele observate de-a lungul unei perioade;
- cronograma (linia frânta, rezultata din unirea punctelor succesive,
având drept coordonate timpul si nivelul caracteristicii), atunci când
vrem sa reprezentam întreaga serie cronologica;
- diagrama de structura (segmentarea proportionala a unei figuri geometrice
simple: cerc, dreptunghi etc.) permite, prin colorare sau hasurare distincta,
obtinerea unei imagini a fenomenului analizat);
- cartograma, atunci când vrem sa subliniem deosebirea dintre unitatile
administrativ-teritoriale ale ansamblului studiat.
În fine, trebuie sa fim foarte precauti în privinta proportionalitatii
scalei de reprezentare, pentru ca graficul construit de noi sa nu prezinte în
mod distorsionat fenomenul studiat.
Rezultatele
Recurgând la o combinatie de text, tabele si figuri, aceasta sectiune
trebuie organizata de asa maniera, încât sa permita cititorului
sa ajunga la concluziile studiului. Desi unii autori descriu caracteristicile
populatiei la sectiunea Metode, în ultimul timp acestea sunt descrise
din ce în ce mai frecvent la Rezultate. Descrierea trebuie facuta suficient
de detaliat, pentru a permite cititorului sa faca o comparatie cu proprii subiecti.
Textul trebuie sa explice relatiile din tabele si/sau figuri. Bineînteles,
cititorul este interesat sa vada cât de mare este semnificatia statistica
a studiului, însa nu trebuie sa reproducem în cadrul textului R.R.
(riscurile relative) si I.I. (intervalele de încredere) din tabele. Este
recomandabil sa folosim în exprimare ,,asociere" în loc de
,,efect" si ,,asociere inversa" în loc de ,,efect protector".
În general, orice comentariu al rezultatelor obtinute trebuie pastrat
pentru sectiunea Discutii. Daca am obtinut si unele rezultate neasteptate, trebuie
sa precizam acest lucru, aratând semnificatia statistica a acestor rezultate.
Chiar daca acestea nu sustin ideile de baza sau le contra-zic, trebuie sa le
discutam în sectiunea Discutii, deoarece acest lucru ne va ajuta pe noi
si pe cititori sa aprofundam problema si astfel se vor putea naste idei noi…
Introducerea
Scopul acestei sectiuni este de a furniza cititorului informatia, care ne-a
servit drept punct de plecare, pentru ca acesta sa poata întelege si evalua
studiul nostru. Trebuie sa fim cât mai concisi, sa venim cu argumente
biologice care sustin ipoteza, sa precizam natura si scopul problemei, încercând
sa convingem cititorul de importanta acesteia si sa-i captam interesul. Este
bine daca citam aici nu mai mult de 3 lucrari esentiale conexe cu problema,
apartinand unor autori din tari diferite, daca este posibil. Vom încheia
aceasta sectiune cu o fraza, în care spunem, concret, ceea ce am facut.
Daca stim foarte bine cine este publicul caruia ne adresam si am facut un studiu
bun, nu ar trebui sa ne preocupe aspectele legate de aceasta sectiune. Cu toate
acestea, este bine sa încercam sa nu subestimam cititorul si sa-i reproducem
aici lucruri pe care le poate gasi în orice manual, dar nici sa-l supraestimam
si sa-i vorbim de lucruri cu care nu este familiarizat, fara sa i le explicam.
Discutiile
Aceasta sectiune nu trebuie sa detina mai mult de o treime din lungimea întregului
articol. Scopul este sa descriem observatiile si asocierile si sa le interpretam.
Rezumând propriile rezultate si descriind rezultatele altora, trebuie
sa discutam asemanarile si deosebirile si sa facem speculatii cu privire la
motivele diferentelor observate. Poate ca între timp s-a dezvoltat o noua
tehnica, care a permis o masurare mai precisa a unor parametri, de exemplu.
(Daca am imbunatatit personal una din metodele existente, este momentul sa ne
punem propriul studiu într-o lumina favorabila, subliniind acest aspect.)
De asemenea, trebuie discutate punctele forte si slabiciunile studiului nostru
si aratata semnificatia acestuia. Daca rezultatele aduc schimbari in practica
medicala, acest lucru trebuie mentionat. Chiar daca nu este vorba de un studiu
clinic, orice implicatie stiintifica de baza ar trebui mentionata. Într-adevar,
este putin probabil ca autorii tuturor studiilor sa semnaleze un progres major…
Este mult mai probabil ca ei sa aiba un aport stiintific mai mo-dest. Cu toate
acestea, este important sa mentionam felul în care întelegerea fenomenului
stiintific a progresat, chiar daca foarte putin, ca rezultat al studiului întreprins
de noi.
Este bine daca se renunta la paragraful, în care unii autori recomanda
actiuni specifice de sanatate publica, ca o consecinta a ceea ce au raportat
ei. O recomandare superficiala, bazata doar pe rezultatele acelui studiu, nu
este potrivita si nici necesara. Acest lucru nu înseamna ca nu trebuie
sa acordam importanta implicatiilor studiului nostru pentru sanatatea publica.
Numai ca, întrucât o evaluare competenta a recomandarilor de decizii
politice trebuie sa ia în calcul o serie întreaga de efecte ale
unei interventii, costurile financiare si sociale, precum si alternativele politice
la aceste decizii, merita sa scriem, daca dorim, un alt document pe marginea
acestei probleme, fiind pacat sa irosim aceasta sansa la sfarsitul sectiunii
de Discutii a unui articol.
Aceasta sectiune se încheie cu una sau doua propozitii, în care
sunt formulate concluziile desprinse din studiul nostru.
Rezumatul
Rezumatul este o parte extrem de importanta a articolului, fiind - dupa titlu
- prima sectiune citita cu atentie. Prin urmare, el trebuie sa fie scurt, inteligibil,
informativ si interesant. Rezumatul este o miniversiune a articolului, care
reflecta continutul articolului cu claritate si acuratete, aratând: de
ce am facut studiul, în ce a constat, ce anume am gasit si la ce concluzii
am ajuns (inclusiv ce aduce nou si care este mesajul pentru cititor). Acesta
poate fi de 2 tipuri: structurat, constând din mai multe paragrafe ce
corespund, cu aproximatie, principalelor sectiuni ale articolului (întalnit
în cele mai multe reviste), sau nestructurat, constând dintr-un
singur paragraf, care rezuma foarte bine continutul (de ex., revista ,,Epidemiology").
În general, rezumatul trebuie sa contina cca 200-250 de cuvinte.
Multumirile
În aceasta sectiune se mentioneaza de obicei sursa finantarii (în
scopul înlaturarii suspiciunilor referitoare la posibile conflicte de
interes) si, în general, toate persoanele care au avut o contributie importanta
la realizarea studiului, dar care nu întrunesc conditiile pentru a fi
citate ca autori (in nici un caz nu trebuie sa apara aici numele unor persoane,
pe care vrem sa le magulim sau sa nu le suparam!…)
Este recomandabil sa obtinem permisiunea tuturor persoanelor al caror nume avem
intentia sa-l mentionam în aceasta sectiune.
Referintele
Aceasta sectiune este capitala pentru credibilitatea noastra si nu trebuie lasata
pe ultimul moment sau încredintata spre redactare secretarei sau celui
mai tânar dintre autori. Greselile de ortografie, în mentionarea
unor titluri de lucrari sau nume de autori, ori atribuirea citatelor unor autori
altor autori sunt, evident, neplacute pentru acestia si, în plus, îl
induc în eroare pe cititor. Este bine ca în aceasta sectiune sa
enumeram numai referintele relevante publicate, de o maniera care sa corespunda
conditiilor impuse de publicatia careia ne adresam. Un numar prea mare de referinte
poate sugera nesiguranta sau, mai grav, incompetenta. Din aceasta cauza, este
recomandabil ca numarul lor sa nu fie mai mare de 40.
Dupa ce am scris articolul
Ce ne mai ramâne de facut înainte de a propune articolul pe care
tocmai l-am scris unei reviste, în vederea publicarii?
Ei bine, sunt câteva lucruri simple, însa extrem de importante.
Desigur, trebuie sa corectam ortografia si sa verificam semnele de punctuatie
(claritate). În acelasi timp, trebuie sa ne asiguram ca fiecare cuvânt
folosit spune ceva cititorului, iar daca nu spune nimic sa renuntam la el (concizie).
Trebuie sa aruncam o ultima privire tabelelor, pentru a verifica daca pot fi
intelese ca atare, daca cifrele sunt consistente cu textul si daca totalurile
sunt coerente (precizie). În fine, este bine sa citim articolul cu voce
tare, iar înainte de a-l adresa revistei sa rugam pe altcineva sa-l citeasca,
pentru a-si exprima parerea cu privire la continutul stiintific, de exemplu.
Daca avem intentia sa publicam articolul într-o revista straina, încredintarea
acestuia, spre a fi citit, si unui vorbitor nativ al limbii în care apare
revista respectiva ne-ar fi de mare ajutor.
Uneori, este bine sa nu ne grabim sa adresam articolul unei reviste imediat
dupa ce l-am scris, ci sa lasam sa treaca o perioada de timp, necesara "decantarii";
astfel, ne vom putea detasa, pentru moment, de ceea ce am scris si vom putea
reveni, mult mai obiectivi, asupra variantei initiale.
*
În concluzie, un articol stiintific care sa poata fi citit cu usurinta,
este - de foarte multe ori - destul de greu de scris. Însa, când
este vorba de a împartasi si altora roadele muncii noastre, nici un efort
nu este prea mare.
_______________
BIBLIOGRAFIE
Byrne DW - Publishing Your Medical Research Paper: What they don't Teach in
Medical School, Baltimore, Williams and Wilkins, 1998.
Eger EI - A Templete for Writing a Scientific Paper, Rev Anesth Analg, 1990,
70, 91-6.
Hall GM - How to Write a Paper-second edition, Plymouth, Latimer Trend and Co.
Ltd, 1998
Landrivon G, Delahaye F - Cercetarea clinica de la idee la publicare, Ed. Dan,
2001,
Mihailescu D - Tabele si grafice, In: Sanatate publica si management: Partea
I Metode si Practici, coordonator Conf. Dr. Grigorie Mihail Marcu, Ed. Risoprint,
Cluj-Napoca, 2000
Shi L - Health Services Research Methods, Delmar Publishers,1997.
EMCB
https://arhiva.emcb.ro/article.php?story=20030113232312000