Noutate editoriala: BAZELE MEDICINEI DE FAMILIE (ed. 3, revizuita)

28.12.2008, 12:48

Prof. Dr. Adrian Restian
„Fãrã talent ºi fãrã suflet, ºtiinþa nu are nicio valoare. Împreunã pot face, însã, adevãrate minuni”

Într-o Românie în care a fi medic tinde sã îºi piardã din nobleþe, în care actul medical devine din ce în ce mai frecvent judecat prin prisma unor considerente economice, umanitatea din spatele acestui act fiind arareori notatã, ºi în care din ce în ce mai mulþi aristocraþi ai mediului academic deplâng prãbuºirea cercetãrii, puþini „pãrinþi” ai medicinei româneºti îºi mai dedicã timpul formãrii noilor talente, mulþumindu-se sã publice un singur manual, pe care îl abandoneazã în rafturile librãriilor pânã când devine perimat, uitând de responsabilitatea moralã pe care ºi-o asumã faþã de cititor în momentul în care cuteazã sã se lanseze în asemenea demersuri.

Profesorul Restian, sau doctorul Restian, cum îi place înainte de toate sã fie numit, este însã unul dintre acei venerabili pãrinþi ai medicinei pentru care progresul conteazã. Pentru care a fi profesor înseamnã a fi devotat cu trup ºi suflet studenþilor pe care þi-i asumi, ºi pentru care a fi profesor înseamnã sã îþi asumi ºi responsabilitatea de a aminti pãrinteºte foºtilor discipoli de obligaþia de a studia în permanenþã nobila artã medicalã.

La nici patru ani de la publicarea ediþiei a doua a lucrãrii „Bazele medicinei de familie” autorul ne propune deja o nouã ediþie, revizuitã ºi completatã în lumina noilor dovezi ºi ghiduri publicate în rãstimpul apãrut de la ultima ediþie de societãþile medicale occidentale. Îmi amintesc aici o discuþie cu Prof. Restian de acum ceva vreme, în care îmi povestea cu un licãr ºtrengãresc în ochi ºi cu un elan de proaspãt absolvent despre modificãrile aduse în aceastã ediþie ºi despre urmãtoarea ediþie, aflatã deja în fazã de proiect. „Astãzi lumea progreseazã atât de rapid încât viitorul ne împinge din spate, aºa încât nici nu apucãm sã terminãm bine o carte cã ea este deja depãºitã”.

Conºtient fiind de faptul cã „multe din adevãrurile de ieri au devenit astãzi erori”, prof. Restian ne propune în ediþia 2008 o monografie comprehensivã destinatã medicinei de familie, singura specialitate medicalã care se adreseazã pacientului în integralitatea sa, ca sumã de probleme fizice ºi psihice, ca om ºi pacient, fãrã a uita nicio clipã cã medicului de familie ar trebui sã i se adreseze nu numai omul bolnav, ci ºi cel sãnãtos ºi care îºi doreºte sã îþi pãstreze sãnãtatea.

„Un sistem biologic este mai mult decât suma elementelor din care este constituit”, iar „omul nu suferã niciodatã cu o singurã moleculã sau cu un singur organ, ci cu toatã structura fiinþei sale”...

Închei aceastã pledoarie cu un fragment din prefaþa autorului la aceastã ediþie: „Aproape cã nu existã boalã în care sã nu fi apãrut metode noi de diagnostic ºi tratament, sã nu fi apãrut alte clasificãri, alte scheme terapeutice, alte mijloace de prevenire ºi tratament ºi alte ghiduri de practicã medicalã, care au modificat de multe ori concepþiile noastre anterioare. Cu ajutorul lor putem obþine rezultate mult mai bune. De aceea dacã vrem sã ridicãm prestigiul medicinei de familie va trebui sã ne însuºim ºi sã aplicãm în practica medicalã cele mai noi concepþii ºi descoperiri ale ºtiinþelor medicale. Evident cã dupã câþiva ani ºi acestea vor fi depãºite ºi va trebui sã ne însuºim alte concepþii ºi alte idei. De aceea dupã 4-5 ani va trebui scrisã o altã ediþie a Bazelor Medicinei de Familie, ºi apoi o altã ediþie, pentru cã progresul ºtiinþific nu se opreºte niciodatã ºi exigenþele societãþii contemporane devin din ce în ce mai mari” ...

 

Din sumar:

Particularitãþile medicinei de familie. Asistenþa medicalã a omului sãnãtos. Trecerea de la sãnãtate la starea de boalã. Particularitãþile consultanþei în MF. Particularitãþile diagnosticului în MF. Particularitãþile tratamentului în MF. Asistenþa medicalã la domiciliu. Practica medicinii bazatã pe dovezi. Asistenþa medicalã a familiei. Asistenþa medicala a unei comunitãþi. Managementul în MF. Asistenþa urgentelor ºi a bolilor acute. Febra. Dispneea acutã. Durerea toracicã acutã. Palpitaþiile. Durerile abdominale acute. Durerea pelvinã. Diareea acutã. Durerea vertebralã. Durerile membrelor. Cefaleea. Otalgia. Ochiul roºu ºi dureros. Ameþeala ºi vertijul. Urgentele hipertensive. Socul. Hemoragiile. Convulsiile. Agitatia psihomotorie. Starea confuzionala. Atacul de panicã. Pierderea conºtienþei. Stopul cardiac. Asistenþa bolilor cronice în MF. Hipertensiunea arteriala. Cardiopatia ischemica. Insuficienta cardiaca. Astmul bronºic. Bronhopatia cronica obstructiva. Tuberculoza pulmonara. Boala de reflux gastro-esofagian. Gastritele ºi gastropatiile. Ulcerul gastric ºi duodenal. Pancreatita cronica. Colita ulceroasã. Colonul iritabil. Constipaþia. Diareea cronicã. Hepatitele cronice. Hepatopatia alcoolicã. Cirozele hepatice. Nefropatiile interstiþiale. Nefropatiile glomerulare. Insuficienta renala cronica. Anemiile. Obezitatea. Sindromul metabolic. Diabetul zaharat. Dislipidemiile. Poliartrita reumatoidã. Boala artrozicã. Osteoporoza. Boala Parkinson. Epilepsia. Nevrozele. Depresiile psihice. Tulburãrile de personalitate. Dementele. Alcoolismul. Tulburãrile de menopauza. Adenomul de prostata. Sindroamele geriatrice. Îngrijirile paleative ºi terminale.

 

Ed. Medicalã, Bucureºti, 2008. 1898 pagini & 135 figuri.

Dr. Razvan Ioan Trascu


EMCB
https://arhiva.emcb.ro/article.php?story=20081128124812957