Epidemiologia insuficientei cardiace

Autori: S. Radu*, Madalina Radu

*medic primar cardiolog, Policlinica Sf.Ilie Craiova

De multi ani, metodele epidemiologice au fost folosite pentru a evidentia cele mai frecvente boli cardiovasculare si a studia evolutia lor. Noile tehnici, invazive sau neinvazive, folosite in cardiologie, au permis un diagnostic etiologic mai sigur si mai precoce, dar cele mai bune criterii de diagnostic raman elemental clinice. Cu toate progresele inregistrate in cardiologie, epidemiologia insuficientei cardiace este putin cunoscuta si gravitatea bolii persista cu o prevalenta si incidenta care au tendinta sa creasca tot mai mult.

Prevalenta (numarul total de bolnavi prezenti la o populatie considerata la un moment dat) este estimata astazi in tarile Europei ca variind intre 0,4 si 2%.

Prevalenta insuficientei cardiace creste cu varsta, ajungand ca varsta medie a bolnavului cu insuficienta cardiaca sa fie de 74 de ani. La pacienti cu varsta peste 65 de ani, prevalenta variaza intre 3 si 13%. Exista totusi pacienti cu disfunctie miocardica, care sunt asimptomatici, iar prevalenta lor este aproape egala cu cea a bolnavilor cu insuficienta cardiaca simptomatica.

Incidenta (numarul de noi cazuri in fiecare an, intr-o populatie considerata) este variabila, in functie de varsta.

Intr-o populatie generala, incidenta insuficientei cardiace variaza intre 0,1 si 0,5%/an cu o crestere importanta cu varsta cu 4,2%/an, atingand 50%, la cei peste 75 ani.

In studiul Framingham, incidenta anuala medie de 30% la barbata intre 35 si 64 ani, trecea la 10% la barbati intre 65 si 94 ani. La femei, cifrele erau de 2% si respectiv de 8%. Incidenta anuala ajustata pe varsta era mai scazuta la femei decat la barbati.

Insuficienta cardiaca este o stare fiziopatologica, in care numeroase boli ale muschiului cardiac provoaca o deficienta a pompei cardiace de a asigura debitul necesar cererii metabolice a organismului.

Criteriile diagnostice cele mai precise sunt, pe langa examenul clinic si radiologic, alte examene complementare, ca ecografia si masurarea performantelor ventriculare. Diagnosticul de insuficienta cardiaca se bazeaza pe prezenta a 2 din urmatoarele criterii: simptome de insuficienta cardiaca – manifestari obiective ale disfunctiei miocardice, raspuns pozitiv la tratamentul insuficientei cardiace. Pe langa insuficienta cardiaca acuta si cronica, se disting insuficienta cardiaca sistolica si insuficienta cardiaca diastolica.

Etiologia insuficientei cardiace este multipla si variaza in functie de factori geografici si socio-economici. Boala coronariana si hipertensiunea arteriala sunt cauzele cele mai frecvente ale aparitiei insuficientei cardiace. Dupa studiul Framingham, dupa infarctul miocardic, 20% din pacienti evolueaza catre insuficienta cardiaca in 5-6 ani, care urmeaza accidentului. Dupa 31 de studii efectuate, in ultimul timp, boala coronariana este responsabila de 50% din cazuri, o miocardiopatie idiopatica in 18% din cazuri, HTA in 4% din cazuri, o valvulopatie in 4% din cazuri, si alte cazuri 10%. Unele studii arata rolul independent al diabetului zaharat, indeosebi la femei, in survenirea insuficientei cardiace.

Factori de risc.Un factor de risc important in dezvoltarea insuficientei cardiace este HTA, atat ca factor care induce cresterea masei miocardice, cat si ca factor de risc al aterosclerozei. Alti factori de risc sunt: tabagismul, obezitatea, diabetul zaharat si hipercolesterolemia.

Prognosticul este heterogen si depinde de gradul insuficientei cardiace si de etiologia ei. Prognosticul insuficientei cardiace netratate nu este cunoscut. Analize variate au pus in evidenta criterii radio-clinice predictive, clasa functionala, dupa NYHA, talia cordului la examenul radiologic toracic, prezenta fibrilatiei atriale, toate sunt de prognostic nefavorabil. Au fost luati in considerare si alti factori: fractia de ejectie a VS, consumul maximal de O2 la efort, testul de mers 6 minute, presiunea capilara pulmonara, concentratia plasmatica a catecolaminelor, factorul atrial natriuretic, aritmii ventriculare.

Mortalitatea. Studiul Framingham raporteaza supravietuiri la 1 an de 65%, dupa precizarea diagnosticului de insuficienta cardiaca, la 5 ani este de 25% la barbati si de 35-40% la femei. In studiul Mayo Clinic-Minnesota, supravietuirea este de 66% la 1 an, dupa precizarea diagnosticului. In studiul Framingham, mortalitatea creste cu varsta, crestere cu 27% la 10 ani de viata la barbat si de 61% la femei.

Cauzele de deces sunt, in 50% din cazuri, moarte subita sau o insuficienta cardiaca terminala tot in 50% din cazuri. In spital, mortalitatea variaza intre 20 si 50 % la 1 an si 50-70% la 2 ani. Studiul CONSENSUS I, pe pacienti in varsta cu insuficienta cardiaca cl. IV NYHA, raporteaza mortalitate de 44% la 6 luni. Studiul V-HEFTI si SOLVD , pe pacienti mai putin gravi, arata o mortalitate de 15-20% la 1 an. Studiile AIRE si TRACE, pe pacienti cu insuficienta cardiaca post-infarct, arata mortalitate de 14-25% la 1 an. Pentru insuficientacardiaca st. II si III, mortalitatea la 1 an este de 15-20%.

Morbiditate. Studii europene arata ca aproximativ 1% din bugetele nationale de sanatate este consacrata insuficientei cardiace.

Cresterea numarului spitalizarilor se datoreaza pacientilor peste 65 ani. In Scotia, numarul bolnavilor cu insuficienta cardiaca in spital a crescut cu 60% intre 1980 si 1990. In SUA, prima cauza de spitalizare la pacienti peste 65 ani a fost insuficienta cardiaca. In ultimii ani, dupa unele statistici, decesele spitalicesti, legate de insuficienta cardiaca, sunt in descrestere, a scazut si durata spitalizarii.

Consecintele epidemiologice ale progresului in patologia cardiovasculara. Paralel cu lucrari de epidemiologie, intense activitati de cercetare in domeniul fiziologiei si fiziopatologiei au contribuit la intelegerea survenirii bolilor cardiovasculare. Cunoasterea structurii genomului, amplificata de automatizarea tehnicilor de biologie moleculara, a permis a cuantifica variabilitatea ADN si deschide calea tehnicilor puternice ale geneticii moleculare. Apropierea epidemiologiei analitice de genetica moleculara a favorizat accesul la o masurare a susceptibilitatii individuale prin explorarea genelor, candidate in studiul populatiei, adaptate la caracterul multifactorial al bolilor cardiovasculare. Cresterea sperantei de viata si ameliorarea supravietuirii coronarienilor, risca sa conduca la o crestere a cazurilor numarului de insuficienta cardiaca.

Printre determinatii bolilor cardiovasculare, alaturi de metabolismul lipidic si procesul de coagulare, inflamatia apare ca un element major precoce al genezei riscului vascular. Studiul endoteliului vascular prin pozitia lui esentiala la interfata perete-sange circulant, va permite elucidarea mecanismelor subtile, care implica diferiti determinanti ai riscului vascular. Analiza globala a informatiilor aduse de epidemiologie va trebui sa integreze notiunea complexa de interactiune gena-mediu. Cercetarea in cardiologie va beneficia de apropierea genomica de informatica, atat in punerea in comun a suporturilor fixice (ADN), ca si in cresterea puterii de a calcula (bioinformatica), necesara decriptarii mecanismelor actiunilor multifactoriale. Strategii fondate pe rationamente fiziopatologice vor fi indispensabile ordonarii complexitatii genomice.

BIBLIOGRAFIE

Amoyel P, Bauters C - La recherché en cardiologie. Impact Medecin Hebdo, Nr. 475/14 ian.2000, Suppl. Pg. XII-XIII.

Delahaye Fr, Gevigney G - Epidemiologia si istoria naturala a insuficientei cardiace. Rev Prat Tome, 47 Nr.19/1997 pg. 2114-17.

Jouven X, Desnos M - Epidemiologie des insuffisances cardiakue. Rev Prat, 2002, 52, Nr.15, pg.1641-43.

Juillere Y, Berder V, Preiss JPh - Aspects epidemiologiques de l’insuffisance cardiaque. Rev Prat Med Gen, Tome 11, Nr.39/1997 pg.32-34.