Autori:
Prof. Dr. V. Hotineanu
Clinica 1, Catedra 2 Chirurgie, Univ. de Stat de Medicina si Farmacie 'N.Testemitanu', Chisinau
A. Ferdohleb, A. Hotineanu
Clinica 1, Catedra 2 Chirurgie

Introducere
Obstructia tractului biliar reprezinta o afectiune importanta si frecventa, care, de regula solicita rezolvare chirurgicala. Se poate prezenta sub diferite aspecte clinice, dintre care cel mai evident este acela al icterului obstructiv (1, 2, 3, 4, 5). Ponderea totala a icterelor obstructive benigne este de 36,9 -80% cazuri din lotul total al icterelor obstructive (6, 7, 8). Icterul obstructiv benign poate fi cauzat de o serie de afectiuni ( litiaza biliara, leziuni iatrogene, anomalii ale cailor biliare, pancreatite cronice, stricturi benigne ale cailor biliare si un sir de alte patologii) (1, 2, 3, 4, 7, 8).
Principalele riscuri ale chirurgiei icterului mecanic sunt legate de consecintele sistemice si locoregionale ale obstruc-tiilor biliare. Exista o corelatie demonstrata intre intensitatea icterului mecanic cu morbiditatea si mortalitatea postoperatorie (6, 9). Ponderea letalitatii postoperatorii variaza de la 7,2% la 50%, iar in cazurile angiocolitei acute purulente poate ajunge la 80%. Letalitatea este motivata, de regula, de instalarea insuficientei hepatice si a angiocolitei supurative cu toate consecintele sale (1, 6,10, 11, 12, 13, 14). Progresele inregistrate in ultimele decenii in studierea fiziopatologiei icterului colestatic au determinat modificari corespunzatoare in pregatirea preoperatorie a bolnavului icteric si a actului terapeutic. Noile tehnologii de explorare si abordare chirurgicala a cailor biliare magistrale extrahepatice (CBME) au dus la schimbarea conceptiilor chirurgicale clasice in solutio-narea obstructiilor biliare benigne prin aparitia urmatoarelor tendinte:
· decolarea momentului drenajului biliar temporar de cel al dezobstructiei biliare;
· bolnavii icterici, mai ales cei varstnici si cei cu risc chirurgical sporit, sunt supusi obligatoriu decompresiunii biliare mini-invazive inaintea dezobstructiei chirurgicale, acest fapt face posibila reducerea drastica a riscurilor interventiilor chirurgicale, eliminand colestaza ca factor nociv.
Tehnica chirurgicala de rezolvare a sectorului obstruat al arborelui biliar va depinde in mare masura de varianta decompresiei biliare mini-invazive (5, 8, 15, 16, 17).

Autori:
Dr. M. Marincas, Dr. C. Cirimbei, Dr. C. Daha, Dr. M. Mavru, Dr. Madalina Toba, Dr. Corina Georgescu, Dr. Ligia Paun, Dr. Madalina Criveanu
Clinica Chirurgie, Spitalul Caritas, Bucuresti

Introducere
Sindromul dureros de fosa iliaca dreapta (SD FID) se refera la acele situatii in care, utilizand intreaga gama de explorari clinice si paraclinice, nu se poate stabili cu certitudine carui organ din etajul subombilical al hemiabdomenului drept si se datoreaza suferinta clinica.
Notiunea de 'SD FID' s-a conturat o data cu aparitia tehnicii laparoscopice, desi chirurgia s-a confruntat dintotdeauna cu dificultatile diagnosticului diferential al durerii de fosa iliaca dreapta. Atitudinea in fata acestor cazuri clinice consta in efectuarea unei laparotomii de mici dimensiuni in fosa iliaca dreapta, care insa nu permitea o explorare convena-bila a viscerelor din jur. Daca apendicele era gasit afectat inflamator atunci se practica apendicectomie, respectivul caz fiind considerat practic solutionat. Problemele apareau atunci cand macroscopic apendicele era normal si cand, pentru o buna explorare intraoperatorie era nevoie de marirea inciziei. in aceasta situatie bolnavul ramanea cu o incizie mai mare si cu un potential de complicatii (precoce si tardive) de plaga mai mare, dar solutionat din punctul de vedere al organului afectat. Situatia cea mai neplacuta o reprezentau bolnavii la care, in fata unei afectari inflamatorii incipiente a apendicelui, chirurgul se multumea sa considere ca suferinta clinica este cauzata de acesta, sa practice apendicectomia, dar de fapt un alt organ din vecinatate (cel mai frecvent organele genitale interne in cazul pacientelor de sex feminin), erau cauza suferintei bolnavului. Postoperator evolutia era nefavorabila si uneori chiar cu sfarsit tragic.
Dificultatile diagnosticului preoperator apar mai ales in cazul femeilor, rezultand din vecinatatea anatomica dintre apendice si organele genitale interne, semnele clinice asemanatoare si frecventa asemanatoare a afectarii lor in perioada activa genitala. Aceasta explica ponderea considerabil mai mare a femeilor cu acest diagnostic. Desi mult mai rar, acest diagnostic se intalneste si la barbati, varsta inaintata sau contextul clinic atipic ridicand suspiciunea unei suferinte nonapendiculare.
Utilizarea tehnicii laparoscopice permite atat precizarea diagnosticului, cat si tratamentul miniinvaziv si tintit al leziunilor.