Introducere
Hemoragia gastrointestinalã prezintã rate crescute ale mortalitãtii si morbiditãtii, mai ales cã hemoragia digestivã la vârstnici a devenit din ce în ce mai comunã. Un diagnostic corect este vital, mai ales la persoanele în vârstã care au resurse limitate. O anamnezã atentã este foarte importantã, apoi un examen fizic corect si analize pertinente efectuate înainte ca o cantitate semnificativã de sânge sã fi fost pierdutã (4-6 unitãti) (1).
Hemoragia poate sã survinã de la orice nivel al tractului digestiv, de la orofaringe pânã la anus; poate fi ocultã, manifestându-se prin slãbiciune, anemie, hipotensiune ortostaticã sau poate fi masivã, instalându-se rapid, cu pierderi mari de sânge. Hemoragia reprezintã primul semn de afectare digestivã în mai mult de o treime din cazuri, iar la 70% dintre pacienti nu existã un istoric de sângerare. Cu toate cã marea majoritate a hemoragiilor digestive (80 %) se opresc spontan, fãrã interventie, ceilalti 20 % dintre pacienti reprezintã o adevãratã provocare diagnosticã si terapeuticã pentru chirurg, iar în ultimele decade endoscopia flexibilã si arteriografia joacã un rol din ce în ce mai important în diagnosticarea eficientã si tratamentul acestor pacienti (1).
Hemoragiile digestive acute inferioare reprezintã o problemã clinicã importantã, ele afectând conform statisticilor din Statele Unite aproximativ 20-27 din 100.000 de persoane pe an (2).
Hemoragia digestivã enteralã este consideratã o cauzã rarã de sângerare (1%) fatã de cele de la nivelul tractului gastro-intestinal superior sau colonului (80 %), iar diagnosticul cauzal prezintã intotdeauna dificultãti. În cazul hemoragiei cu sediul la nivelul intestinului subtire, stabilirea exactã a sediului leziunii este de cele mai multe ori foarte dificilã, atât clinic, cât si endoscopic, ceea ce implicã necesitatea unor investigatii suplimentare. Diagnosticul este cu atât mai dificil cu cât hemoragia provine din leziuni minore de la nivelul intestinului subtire care nu este un segment usor accesibil pentru tehnicile de vizualizare directã a tractului digestiv.
Datoritã caracterului sãu înselãtor, de cele mai multe ori abordarea diagnosticã si terapeuticã a hemoragiei cu sediu la nivelul intestinului subtire prin prisma algoritmilor clasici nu este suficientã. Sursele de sângerare pot fi ascunse la nivelul intestinului subtire si astfel tabloul se poate constitui într-o hemoragie apãrutã la distantã dupã episodul initial. Aceste hemoragii cu localizare enteralã sunt înselãtoare chiar si pentru un expert în endoscopie. Atunci când evaluarea tractului gastrointestinal superior si a colonului nu relevã nici o sursã de sângerare, trebuie automat sã ne gândim la o leziune la nivelul intestinului subtire. Angiodisplazia reprezintã una dintre cele mai frecvente cauze de sângerare la nivel enteral, fiind rãspunzãtoare de aproximativ 70 - 80% dintre episoade (3). Alte cauze comune de hemoragie a intestinului subtire sunt diverticuloza, diverticulul Meckel, neoplaziile, enterite, iar drept cauze rare sunt considerate: fistulele aorto- enterice, ulcerele cecale sau ileale, malformatii vasculare intestinale, varicele ectopice (în cadrul sindromului de hipertensiune portalã) (2).
Astfel, cel mai important factor în managementul hemora-giilor tractului digestiv îl reprezintã localizarea adecvatã a leziunii. Hemoragia digestivã de cauzã enteralã constituie o entitate rarã, iar determinarea localizãrii anatomice specifice a sursei de sângerare este foarte dificilã.

Mirela Ciocirlan1, Mihai Ciocirlan1, Alexandru Lupu2, Mircea Diculescu1

1. Centrul de Gastroenterologie si Hepatologie Fundeni, Bucuresti
2. UMF Carol Davila Bucuresti

Durerea abdominala acuta reprezinta un motiv frecvent de adresare la camera de garda, iar imagistica a revolutionat abordarea diagnostica. Ecografia abdominala joaca un rol central in evaluarea urgentelor medicale si chirurgicale.

In abordarea diagnostica trebuiesc initial precizate: antecedentele pacientului, intensitatea durerii, tipul de debut: brutal sau progresiv, caracterul localizat sau difuz al durerii, asocierea febrei, existenta tranzitului, evaluarea hemodinamica, anomaliile biochimice.

Practicarea ecografiei in urgenta presupune dispunerea de un material minim necesar : sonda sectoriala de 3.5MHz pentru o evaluarea standard a organelor intraabdominale, sonda lineara de 5/7.5MHz pentru evaluarea tubului digestiv, eventual o sonda endovaginala, modul Doppler pentru evaluarea vascularizatiei parietale si splanhnice, eventual armonice. Nu este necesara o preparare speciala, si de multe ori, fiind un context de urgenta, explorarea nu se face neaparat a jeun. Examenul ecografic intampina multiple greutati in aceste conditii fiind vorba deseori de pacienti non cooperanti, a caror mobilizare se face cu dificultate, asociind frecvent ileus.

Se apreciaza ca asocierea ultrasonografiei la examenul clinic adauga aproximativ 20% la acuratetea diagnostica fata de examenul clinic singur (88% versus 69%) [1, 2], insa, in functie de diagnosticul final, se apreciaza ca acest beneficiu poate creste pana la 50% [3, 4].

Printre multiplele avantaje ale ultrasonografieie in diagnosticul urgentelor abdominale amintim timpul scurt, caracterul noniradiant si repetabilitatea acesteia, dar si o foarte buna sensibilitate si specificitate [5, 6].

Vom prezenta in continuare cele mai frecvente urgente abdominale si caracteristicile lor ecografice, grupate in medicale si chirurgicale

* Prof. Dr. LIVIU LAZÃR, Facultatea de Medicinã ºi Farmacie, Universitatea Oradea

Îmbãtrânirea reprezintã un proces complex în care sunt implicaþi o multitudine de factori (patologici, genetici, stil de viaþã) ºi care frecvent se asociazã cu o reducere a capacitãþii funcþionale ºi cu prezenþa unor boli cronice. Inactivitatea fizicã ºi prezenþa unui stil de viaþã sedentar reprezintã un factor de risc semnificativ care afecteazã starea de sãnãtate a vârstnicilor.

Începând cu anul 2025 pentru prima datã, populaþia de ºi peste 65 de ani va depãºi numãrul copiilor cu vârsta mai micã de 15 ani.

Beneficiile antrenamentului fizic regulat asupra vârstnicilor sunt clare ºi semnificative. Antrenamentul fizic previne apariþia unor boli ºi deþine un rol important în tratamentul unor afecþiuni precum bolile cardiace, hipertensiunea arterialã, osteoporoza, artrozele, diabetul zaharat noninsulinodependent, obezitatea ºi anumite forme de cancer. Antrenamntul fizic permite de asemenea vârstnicilor sã-ºi amelioreze sau extindã independenþa fiind capabili sã se autoîngrijeascã.

Capacitatea funcþionalã reprezintã abilitatea de a desfãºura atât activitãþile vieþii zilnice (ADL-uri) precum spãlat, îmbãiat, îmbrãcat, mâncat, cât ºi activtãþile instrumentale ale vieþii zilnice (IADL-uri) precum gãtit, gospodãrie, cumpãrãturi ºi rezolvarea problemelor financiare.

Satisfacþia vieþii se poate reduce semnificativ pe mãsurã ce vârstnicii devin dependenþi de alte persoane în realizarea ADL-urilor. Menþinerea capacitãþii funcþionale reprezintã probabil motivul esenþial al unei vieþi active. Uneori chiar o ameliorare micã a capacitãþii fizice poate reprezenta diferenþa dintre starea de independenþã ºi cea de dependenþã a vârstnicilor.

În cazul vârstnicilor cardiaci, antrenametul fizic reprezintã condiþia cvasiobligatorie a refacerii parþiale a capacitãþii de efort care sã le permitã o viaþã mai activã, chiar dacã aceasta se va limita doar la mãsurile de autoîngrijire, munca casnicã ºi la posibilitatea de a se deplasa singuri.

În concluzie, beneficiile antrenamentului fizic în cazul vârstnicilor sunt: menþinerea capacitãþii funcþionale pentru o viaþã independentã, reducerea riscului bolilor cardiovasculare, întârzierea progresiei unor boli cronice, promovarea stãrii psihologice de bine ºi furnizarea oportunitãþilor pentru interacþiuni sociale.